Arsura solară. Tratament.
Arsura solară are manifestări imediate, deranjante și dureroase. Și manifestări la distanță de ani de zile – cancerele pielii.
Cele mai frecvente tipuri de cancer de piele sunt direct legate de cantitatea de expunere la soare primită pe parcursul vieții.
Într-o arsură solară, razele UVA și UVB provoacă mutații în ADN-ul celulelor pielii. Arsura solară este doar un marker care spune că ați stat prea mult la soare și ADN-ul a fost deteriorat.
Arsura solară. Semne clinice
Dacă aveți dureri de cap, greață, febră sau frisoane, sunteți amețit sau letargic , este posibil să aveți o reacție puternică asociată arsurii. Aveți nevoie urgent de spital.
În funcție de severitate, arsurile solare pot dura între trei zile și câteva săptămâni, înainte ca pielea să fie complet vindecată. De fapt, inflamația are un vârf la aproximativ 48 de ore după expunerea la soare.
Cum aveți grijă de piele în primele 3 zile după arsură?
Aplicați apă rece
Durerea poate fi ameliorată cu apă rece, fără să vă frecați cu prosopul după duș.
Hidratare
Produsele din aloe sunt deosebit de liniștitoare pentru pielea arsă de soare, spun experții.
Una dintre funcțiile principale ale pielii este de a păstra apa. Atunci când pielea este deteriorată de arsurile solare, la fel este și această capacitate. De aceea, e nevoie să beți mai multă apă.
Nu scoateți veziculele de lichid
Aceste vezicule sunt un semn al arsurilor solare de gradul II. Există pentru a încerca să vă protejeze pielea de infecții.
Acoperiți pielea când ieșiți în aer liber
Purtați îmbrăcăminte de protecție solară sau țesătură de bumbac pentru a permite pielii să respire dacă ieșiți din nou la soare.
Analgezice
Ibuprofenul sau aspirina pot reduce atât inflamația, cât și durerea. Există unele dovezi că aspirina ajută efectiv la scurtarea duratei unei arsuri solare. Se administrează la fiecare șase ore, dacă nu aveți probleme cu inima, stomacul sau rinichii.
În viitor, evitați soarele la orele sale de vârf (11.00 – 16.00).
Folosiți protecție solară cu spectru larg.
Aplicați-o din nou la fiecare două ore sau de fiecare dată când ieșiți din apă.
Purtați pălării și ochelari de soare cu protecție UV.